In perioada de formare a poporului roman, pe teritoriul comunei populatia bastinasa daco-romana a continuat sa traiasca sub forma unei obsti satesti, iar la inceputul feudalismului a existat chiar un voievodat destul de puternic, consemnat in putinele izvoare narative din vremea respectiva. Astfel cu prilejul marii invazii din 1241 este amintit voievodatul de Giarmata. Comuna este amintita documentar in registrele papale de zeciuiala, din anii 1334 −1335, sub numele de ZAMOR, GORMAT sau GARMAD.

La 1407 este mentionata Mosia Giarmata, care este donata voievodului Nicolae, fiul lui Toma si administrata de voievodul Ioan. Dupa 1500 Giarmata devine centrul unui voievodat din cele doua consemnate de documente in comitatul Timis. In anul 1552, Giarmata ajunge sub stapanire otomana, facand parte din pasalacul de la Timisoara pana in anul 1716, cand este inlaturata stapanirea otomana si Giarmata a fost anexata Imperiului Habsburgic.

Un document din anul 1717 arata ca din punct de vedere adminstrativ pe teritoriul comunei existau doua localitati: Veliki Iermat cu 36 de case; Mali Iermat cu 28 de case (ambele fiind locuite de populatia romana si sarba). Incepand cu anul 1722 administratia austriaca a trecut la o colonizare sistematica cu colonisti germani consemnata intr-un raport de colonizare a ofiterului din transporturi, Johann Albrecht Craussen. In perioada 1769-1772, in comuna Giarmata locuiau 327 familii, in totalitate colonisti germani, populatia romana si sarba fiind transferata in anul 1765 la Checea si la Peterda (astazi Radajeva-Yugoslavia). Incepand cu 1778, in registrele bisericesti sunt din nou pomeniti locuitorii romani la Giarmata.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a masurilor economice, dar si a sistemului de colonizare, apar diferentieri sociale. Pana la al II-lea razboi mondial intreaga populatie a comunei era formata din etnici germani. Incepand cu anul 1945 are loc o stabilire treptata a romanilor in Giarmata. Concomitent are loc plecarea etnicilor germani in Germania, ajungandu-se in situatia in care la 1 ianuarie 1995, la o populatie de 4536 (2245 barbati si 2291 femei) locuitori componenta etnica sa fie urmatoarea: romani 94,3 %; maghiari 2 %; germani 1,6 %; alte nationalitati 2,1 %. Teritoriul comunei cuprinde localitatea de resedinta, Giarmata si satul apartinator Cerneteaz. Initial, ‘satul batrân’ a fost amplasat pe partea stânga a pârâului Beregsau, însa, datorita inundatiilor care afectau tocmai aceasta parte, asezarea s-a mutat cu timpul pe partea dreapta, mai ferita, unde se gaseste si azi. În 1924-1925 se numea Cernesti. La împartirea administrativ-teritoriala din 1956, era centru de comuna, dupa care a intrat în componenta comunei Giarmata.

Pe teritoriul localitatii au fost descoperite vestigii romane, pe aici trec urmele santului roman. Prima atestare documentara dateaza din 1470. În evul mediu, dupa cum reiese din documente, era denumita Cserneczhaza. Într-un defter otoman din 1554, este consemnat cu 18 case.[1] Dupa cucerirea Banatului de austrieci, localitatea apare în documente ca fiind locuita, astfel ca, recensamântul de la 1717 atesta existenta a 52 de case.[2] Pe Harta lui Mercy de la 1723-1725, apare cu numele Cernitkais si este inclusa în districtul Timisoara. Mai apoi, pe harta de la 1761, apare cu numele Csernitacz, Csernihaza, drept resedinta a unei regiuni silvice. Succesiv, istoricii maghiari au vorbit despre satul Cerneteaz ca despre un sat majoritar de valahi (români), cu propria biserica ortodoxa. Conform datelor recensamântului din 1930 numara 5.184 locuitori, dintre care 4.647 germani (89,64%), 406 români (7,83%), 120 maghiari (2,31%), 3 evrei s.a. Sub aspect confesional populatia era alcatuita din 4.763 romano-catolici (91,87%), 384 ortodocsi (7,40%), 10 reformati (calvini), 10 evanghelici (lutherani), 9 greco-catolici, 3 mozaici si 5 nedeclarati.